De : Magiru Ion <magiru_ion@hotmail.com>
Envoyé : lundi 7 octobre 2019 17:25
Objet : Bong Joon-ho / un nume de retinut
Envoyé : lundi 7 octobre 2019 17:25
Objet : Bong Joon-ho / un nume de retinut
Parasite, 2019, reg. Bong Joon-ho. (buget minimalist: 11,8 mil. $)
Palme d'or la Cannes. Film remarcabil, trecand cu o versatilitate impresionanta de la ironia si gratia mozartiana de la inceput la satira sociala feroce din partea a doua, de la momentele poetice proleptice (piatra de rau) la umorul negru si efectele gorre din final. Structura intregului pare a scapa la un moment dat de sub controlul regizorului: schimbarile permanente de registru stilistic si o constanta tendinta spre ingrosare si insistenta excesiva si repetitiva pe teme si sub-teme deja epuizate dau uneori senzatia de aglomerare si incarcare redundanta (prea multa materie narativa pentru un singur film). Lipseste litota. Dar filmul ramane, dincolo de aceste remarci datorate poate incapacitatii mele de a intelege parametrii estetici ai unei intentionalitati artistice diferita de cea cu care suntem familiarizati, o expresie proaspata si provocatoare a inteligentei extrem-orientale din epocasmartphone-ului.
Dupa Wong Kar-wai (In the Mood For Love si 2046) si Chen Kaige (Farewell My Concubine), Bong Joon-ho e un nume pe care va trebui sa-l tinem minte.
----------------------------
Filmul sud-coreean „Parasite/Parazit“ a fost desemnat cel mai bun film la gala Oscar 2020 şi a devenit prima producţie în altă limbă decât engleza care câştigă cel mai râvnit trofeu.
„Parasite“, regizat de sud-coreeanul Bong Joon-ho, este marele câştigător al premiilor Oscar 2020, marcând o victorie istorică. Pe lângă titlul de Cel mai bun film, „Parasite“ a mai fost recompensat cu premiul pentru regie, scenariu original şi pentru cel mai bun film internaţional. „Parasite“ este o satiră socială despre două familii din Seul care fac parte din clase sociale foarte diferite – una trăieşte în sărăcie, într-un subsol, iar cealaltă, foarte bogată, locuieşte într-o vilă de lux. Povestea „Parasite“, cel mai bun film al anului Membrii familiei lui Ki-Taek au o relaţie apropiată, dar toţi patru sunt şomeri. Într-o zi, fiul cel mare, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru un post de meditator bine plătit de o familie bogată. Ajuns acolo, o întâlneşte pe Yeon-kyo, frumoasa moştenitoare a acestui imperiu. În urma acestei prime întâlniri între două familii şi două lumi total opuse, membrii lor se trezesc în mijlocul unor situaţii incontrolabile, cei săraci infiltrându-se prin mijloace nu tocmai ortodoxe în sânul bogătaşilor. „Parasite“ şi o victorie istorică la Oscaruri. „Parasite“ a reuşit să învingă principalul favorit, drama de război „1917“, a lui Sam Mendes, care a primit totuşi trei Oscaruri. Filmul lui Bong a învins, de asemenea, „Once Upon a Time in Hollywood“ (Quentin Tarantino) şi „The Irishman“ (Martin Scorsese). Este pentru prima dată în 65 de ani când câştigătorul Palme d’Or la Cannes reuşeşte să câştige şi un Oscar. "I feel like a very opportune moment in history is happening right now."
În discursul de acceptare, Bong i-a mulţumit idolului său, Scorsese, dar şi lui Tarantino, care i-a susţinut întotdeauna munca, deşi era un regizor anonim. „Mă simt de parcă o să mă trezesc şi o să-mi dau seama că a fost doar un vis. Pare ceva incredibil. Nu scriem niciodată scenarii pentru a ne reprezenta ţara, însă e un moment special pentru Coreea de Sud“, a mărturisit Bong. La rândul lui, producătorul Kwak Sin-ae a declarat: „Am rămas fără cuvinte. Nu ne-am imaginat vreodată că se va întâmplat. Simt că e un moment foarte important în istorie“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu